De ce terapeutul protejează confidenţialitatea pacientului

Protejăm viața privată și confidențialitatea pacientului pentru că aceasta este condiția prealabilă pentru o autoexplorare onestă.

Îi solicităm pacientului să își împărtășească cele mai personale și mai vulnerabile gânduri, sentimente, dorințe și temeri. Îi cerem să împărtășească lucruri pe care poate nu le-a spus niciodată altcuiva. Îi cerem să ne spună lucruri pe care poate nu și le-a spus niciodată nici sieşi.

Nimeni nu va face acest lucru dacă există cea mai mică îndoială că tot ceea ce se spune în terapie rămâne în terapie sau că orice din se spune și se gândește în terapie ar putea afecta în vreun fel viața și relațiile lor în afara terapiei.

Psihoterapia trebuie să devină un spațiu special și sacru în care devine tot mai posibil ca pacientul să gândească, să simtă și să spună orice.

Protejăm acest spațiu sacru insistând, fără compromisuri, asupra unui firewall inviolabil între spațiul de terapie și lumea exterioară.

Confidenţialitatea în psihoterapie pusă în discuţie

Aceasta nu este o chestiune de „etică”. Aceasta este cerința minimă pentru a crea o relație terapeutică în care pacientul poate gândi, simți și comunica cu noi în mod deschis și liber. Este un element de bază al „cadrului” terapiei, care este fundamentul pentru a face o muncă psihologică semnificativă.

Nu are nimic de-a face cu faptul că terapeuții urmează „reguli” arbitrare sau definite din exterior. Este vorba despre a avea o înțelegere fundamentală a modului în care funcționează psihoterapia și a condițiilor necesare pentru a face munca terapeutică. Mulți terapeuți cred că legile și etica sunt un compartiment, iar teoria și tehnica terapiei sunt un alt compartiment. Ei cred că practicarea etică a terapiei este o chestiune de a învăța și de a urma reguli. Nu-i așa. Aproape tot ceea ce terapeuții consideră a fi cerințe „etice” este, de fapt, un principiu fundamental pentru a face o psihoterapie eficientă.

De ce analiza personală de formare nu e negociabilă

Confidenţialitatea pacientului: Este ok dacă pacientul își dă „consimțământul”?

Odată ce am înțeles că avem de-a face cu principiile fundamentale ale unei bune psihoterapii, înțelegem, de asemenea, că nu este în regulă dacă pacientul își dă „consimțământul” pentru a face lucruri care subminează fundamentul unei psihoterapii semnificative. Nici aşa nu-i bună treaba. Prin urmare, nu le cerem pacienților să consimtă să facă lucruri care nu sunt în interesul psihoterapiei lor. Pacienții noștri nu înțeleg neapărat principiile psihoterapiei sau ceea ce este necesar pentru a crea condițiile necesare desfășurării unei activități terapeutice semnificative.

Nu e treaba lor, a pacienţilor, să înțeleagă asta. Dar terapeuții eficienți trebuie să înțeleagă acest lucru. Este treaba noastră să creăm și să protejăm condițiile necesare pentru o terapie semnificativă, nu a pacienţilor.

Practic, tot ceea ce terapeuții consideră a fi cerințe „etice” sunt, de fapt, principii fundamentale ale psihoterapiei eficiente.

Terapeuții care nu realizează acest lucru, nu înțeleg, din păcate, elementele de bază ale terapiei.

Soluția nu este să îi punem pe cursanți să memoreze liste de „reguli” (ceea ce, din păcate, este modul în care programele de formare și consiliile de licențiere prezintă adesea situația).

Soluția este ca terapeuţii în formare să învețe și să înțeleagă în profunzime principiile fundamentale ale psihoterapiei eficiente.

Regulile tehnice şi etice internaţionale ale psihanalizei

Acest text a fost tradus şi publicat la Cafe Gradiva cu acordul autorului Jonathan Shedler @jonathanshedler. Titlul, subtitlurile şi imaginile sunt inserate de redacţie.

Foto pentru articolul „De ce terapeutul protejează confidenţialitatea pacientului”: Tumisu pe Pixabay