Tăcerea și lipsa recunoașterii traumei sunt redutabile atât pentru un individ, cât și pentru un popor.
Bruno Clavier
Numeroși terapeuți și autori ai orientării psihogenealogice au analizat modul în care trauma se transmite la nivel colectiv și ajunge să influențeze mai multe generații.
La rândul său, Bruno Clavier afirmă în cartea Ces enfants qui veulent guérir leurs parents (și demonstrează, de altfel, prin numeroasele cazuri cu care a lucrat) ceea ce pare să reprezinte ideea principală a transmiterilor transgeneraționale la nivelul unei societăți, anume că
Nimic din ceea ce au trăit strămoșii noștri nu se pierde. Emoțiile lor, aparținând unui popor, unei națiuni, pot fi teribil de vii și de prezente la copiii de astăzi.
Reglementările deopotrivă scrise și nescrise care guvernează o societate sunt supuse efectului transmiterii psihogenealogice, fiind în mod constant modelate și influențate de moștenirile afective, care își lasă amprenta în special asupra modurilor în care membrii unei colectivități interacționează și gestionează diferitele situații sociale.
>> Psihogenealogia, fantomele transgeneraţionale şi antideterminismul
Transmiterea psihogenealogică
Socializarea copilului este, așadar, supusă reglementării prin socializare, proces în urma căruia copilul asimilează normele socio-culturale ale colectivității din care face parte. Însă dacă regulile sunt mai mult sau mai puțin nescrise, putând aparține doar unei familii, fără a se regăsi în rândul normelor valabile la nivelul întregii societăți, legile urmează, totuși, un alt curs, iar Bruno Clavier afirmă că acestea nu sunt nici individuale, nici familiale, ci sunt „întotdeauna colective”:
(…) existența și relațiile umane sunt delimitate de legi, drepturi și obligații. Colectivitatea nu acționează altfel cu membrii ei.
Putem afirma că prin acest sistem de transmitere colectivă a legilor se transmit și interdicțiile, înțelese de fapt ca reglementări prin care un individ este ajutat să devină mebru funcțional al societății. Această sarcină îi revine familiei, însă, în momentul în care un eveniment traumatic are loc și, cu atât mai mult, în cazul în care acesta rămâne neelaborat (neconștientizat, neexprimat, neprocesat), transmiterea suferă, iar moștenitorul primește de fapt un bagaj genealogic problematic, bolnav, ce iese din normele colective agreate.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
>> Sindromul de aniversare şi loialitatea familială invizibilă. Vocabular de psihogenealogie
În tot acest ansamblu, deopotrivă sanogen și patogen, ritualul ocupă în loc central: atât prin funcția sa de transmitere și inițiere, cât și prin cea de „exorcizare” a fantomei familiale, ritualul dă glas suferinței psihologice și încearcă să exprime ceea ce cuvântul nu poate conține în mod suficient.
Ritualul este un act care permite vindecarea de o relație absentă sau viciată,
afirmă Bruno Clavier în Ces enfants qui veulent guérir leurs parents, și este modalitatea prin care este tratată
în noi, în calitatea noastră de descendenți, legătura reală rănită, într-o misterioasă conexiune cu morții noștri;
este, în fond, modalitatea de
a vindeca amintirea lor vie în noi.
În absența ritualului care vindecă, forța genealogică tot se exprimă, însă pervertit, sub forma compulsiei, care încearcă să aducă aceeași eliberare, însă de o manieră disfuncțională, insuficientă, a blocajului traumatic:
Repetarea patogenă este semn că energia vieții vrea să-și reia drumul înainte, că un obstacol apărut pe traseu a împiedicat dezvoltarea normală a individului. Compulsia, obsesia, fobia sunt strigăte de ajutor pe care trebuie să le putem auzi.
Bruno Clavier atrage astfel atenția asupra modalităților „moderne” prin care s-a încercat eliminarea prezenței morții din contextul vieții de zi cu zi și, de ce nu, chiar din planul conștiinței. Devenit un subiect tabu, moartea și morții au fost ascunși, asemenea unui lucru teribil, obscur, amenințător:
Expulzând moartea din viață, eliminând urmele ei din cotidianul nostru, ca și cum ea nu ar exista, preocupați de prezent și de viitor, ne exilăm strămoșii la cimitir sau în arhive.
Însă ce nu înțelege societatea este faptul că viitorul, continuitatea, nu pot exista în afara conexiunii cu aceste legături ale trecutului și nici în lipsa conștientizării depline a rădăcinilor genealogice:
O ființă umană este puternic predeterminată de istoria strămoșilor ei. Dependentă de relațiile sale actuale sau trecute, ea se află, în plus, într-o permanentă interacțiune cu legăturile trecutului familial care a precedat-o.
>> Secretul, cripta şi fantoma. Vocabular de psihogenealogie
Un fapt incontestabil pentru orientarea psihogenealogică, însă revoltător pentru generația modernă care nu admite devenirea altfel decât prin forțele proprii și care privește individul ca fiind de succes doar atunci când acesta se construiește pe sine doar prin sine, aparent pornind de la zero – o viziune mai degrabă capitalistă, aceasta, a omului self made: conform Wikipedia,
A self-made man is a classic phrase coined on February 2, 1842 by Henry Clay in the United States Senate, to describe individuals whose success lays within the individuals themselves, not with outside conditions.
Numai că „individul rămâne întotdeauna conectat la genealogia lui”, iar acest lucru este cel mai vizibil atunci când repetițiile, loialitățile ori simetriile își fac simțită prezența prin felurite simptome, boli ori evenimente marcante.
>> Copil de inlocuire, repetiţii şi doliuri patologice de-a lungul generaţiilor
Bibliografie: Bruno Clavier, Ces enfants qui veulent guérir leurs parents, Éditions Payot & Rivages, Paris, 2019
Foto: Jessica Rockowitz pe Unsplash